Poți să faci logo-ul mai mare?

O echipă de designeri din Oradea a lansat Viewflux, startup-ul care vrea să rezolve problema comunicării dintre designer și client.
{poza:stanga}
 
O formă de energie regenerabilă apărută odată cu internetul stă complet neexploatată: cea degajată la interacțiunea dintre client și designer. De partea dreptății designer-ului, revista online CTRL-D a publicat o listă de cerințe absurde ale clientului ridicate la rang de artă iar blogul ClientsFromHell e o aparent nesfârșită listă de perle apărute la comunicarea dintre cele două forme de viață de pe planete diferite. Una dintre ele – ”poate zăpada asta să pară mai caldă puțin?”
 
Câtorva oameni din Oradea le-a fost clar că ceva trebuie făcut pentru a fi siguri că etapele unui proiect de dezvoltare web le sunt înțelese ambelor părți și a lansat serviciul Viewflux. Pe tot parcursul unui proiect de realizare a unui site sau al unui logo, clientul și designerul vor avea un singur loc unde să fie notate discuțiile și cerințele corespunzătoare. La fel, schițele rămân stocate și oricând se vor putea întoarce la o variantă de design anterioară.
 
{citat:stanga:”Programatorii salvează fiecare bucățică de cod. Vrem să facem același lucru pentru designeri.” – Jan Lukacs, Viewflux}
 
”Pe parcursul unui proiect se fac poate zeci de variante de design și peste o sută de modificări și din cauza asta inevitabil apar frustrări de ambele părți ale baricadei. Se pierd emailuri, se uită ce s-a discutat, se fac anumite cerințe pe care apoi clientul nu mai vrea să le recunoască.”, explică Jan Lukacs, cofondatorul Five Tailors, o agenție de web-design din Oradea. În 2008 a construit Paymo, un tool care să-i ajute pe freelancerii care lucrează cu tarif orar să-și dea seama cât trebuie să factureze fiecare client și care astăzi e o afacere ce se îndreaptă spre o cifră de afaceri de 500.000 de euro anual. Luna aceasta, tot oamenii din Five Tailors au lansat un alt tool pentru freelancerii din zona design-ului.
{poza:stanga}
 
Viewflux e un depozit în care clientul și designerul au la dispoziție toate cerințele și discuțiile generate pe parcursul unui proiect dar și schițele și variantele de design intermediare. La Viewflux s-a lucrat aproape un an și vrea să devină într-atât de complet încât să îți permită ca designer să construiești integral paginile unui website pe care clientul să-l vadă în browser înainte ca programatorul să scrie prima linie de cod.
 
”Asta am vrut să rezolvăm, comunicarea cu clientul să se facă vizual, să aibă o arhivă cu toate discuțiile care le ai cu clientul, direct pe design și oricând să le poți vedea, să le revizuiești. Tool-ul ăsta îți permite și să salvezi revision-uri, conceptul vine mai mult din programare.”, explică Jan Lukacs, investitor în Viewflux alături de Andrei Gâdoiu, Alex Drimbe și alți doi acționari din Paymo.
 
Lukacs spune că segmentul de piață pe care e Viewflux e complet nou, aproape că nu exista în urmă cu un an și jumătate, atunci când au început planurile de a construi startupul. Dacă la research-ul inițial existau 3-4 produse asemănătoare, astăzi concurența e foarte mare, sunt peste 15 și câteva demersuri asemănătoare au fost scoase deja de pe piață. Printre concurenții notabili sunt InVision (New York), NotableApp din suita de produse Zurb (California) sau Skwibl (Ucraina) care au primit deja o investiție de 250.000 de dolari de la fondul ucrainean de investiții EastLabs.
{poza:dreapta}
 
Spre deosebire de majoritatea concurenților, care se adresează în primul rând agențiilor, cei de la Viewflux au ca public țintă designerii independenți. Peste următoarele 6 luni, până când ies din perioada beta și produsul nu va mai fi gratuit, planurile orădenilor urmăresc să atingă 10.000 de utilizatori. Viewflux va merge pe un model freemium și va păstra un plan de abonament gratuit.
 
Planuri de viitor pentru Viewflux?
 
Jan Lukacs spune că vor lucra la integrări cu alte servicii. Dropbox și aplicațiile de screen-capture sunt pe această listă.
 
Screen Shot 2013-10-28 at 14.08.57