Neelie Kross vine în România

În curând are loc Future Communities, un târg cu un concept interesant, la intersecția dintre tehnologie, societate civilă și politic.
{poza:stanga}
 
Sunt implicați mulți bani de la un client bun platnic, când lucrezi într-un proiect de aici ai siguranța că lucrezi la ceva cu impact pozitiv în societate – întreabă un angajat Chevron cât e de important e asta -, ai niște ținte clare la care trebuie să contribui și cel mai bun concurent cu care să crești întrecându-te, America. E vorba de implicarea într-un proiect care să facă parte din inițiativa Agenda Digitală a Comisiei Europene la rândul ei parte a Europe 2020, strategia de creștere pe 10 ani a Uniunii care mai cuprinde alte 6 capitole. Agenda Digitală e însă primul și cel mai important dintre aceste capitole și urmărește reaprinderea creșterii economice la nivel continental prin sisteme tehnologice noi, în principal bazate pe software și comunicații broadband. În fiecare an are loc o întâlnire generală a celor interesați de Agendă iar la cea mai recentă, organizată în Irlanda, cei mai mulți participanți (40%) au făcut parte, nu e de mirare, din segmentul antreprenorilor din tehnologie.
 
Future Communities – Open Innovation Fair nu va avea aceeași anvergură dar va avea loc în București între 30 octombrie și 1 noiembrie și o va avea prezentă pe Neelie Kross, în dublul său rol de VP al Comisiei Europene și Comisar pentru Agenda Digitală.
 
Organizatorii spun că pe parcursul celor 3 zile, participanții vor intra în contact cu cele mai noi tehnologii destinate dezvoltării comunităților și vor putea dezbate idei inovatoare care se pot transforma din programe pilot în politici adoptate la nivel național și european. Mai mult, vor avea ocazia să privească cum arată lumea de mâine în concepția viitoarelor generații, prin machete și proiecte realizate de tineri inventatori. Vor fi prezente companii din tehnologie și antreprenori și vor fi prezentate proiecte pilot care au schimbat deja comunitățile din România.  Unul dintre ele este chiar cel al organizatorului târgului, programul Biblionet prin care 2300 de biblioteci au fost dotate cu echipament ITC și software, 3000 de bibliotecari au fost instruiți și drept urmare numărul celor care au trecut pragul bibliotecilor s-a dublat la 500.000 de persoane. În România sunt 2876 de biblioteci în cele 41 de județe, dintre acestea 89% sunt de dimensiuni mici, situate în mediul rural. Programul Biblionet este susținut cu 26,9 milioane de dolari de către Fundația Bill & Melinda Gates și coordonat de către Paul-Andre Baran, Campion Digital al României.

 
Deschiderea Future Communities Open Innovation Fair va fi făcută de către doi comisari europeni împreună cu Ministrul pentru Societatea Informațională și Paul-Andre Baran. În cadrul conferinței vor avea loc seminarii și vor fi prezentate cele mai importante proiecte de implementare a tehnologiilor IT în domenii precum educație, e-sănătate sau e-guvernare din România.
 
Câteva dintre ele vor fi prezentate și în Das Cloud.