Cei 7 data journalism

Cea mai importantă competiție internațională pentru proiecte care aduc laolaltă jurnaliști, programatori și designeri și-a anunțat joi câștigătorii, într-o ceremonie desfăşurată la Paris. O Macroscopie de la faţa locului, Das Cloud!
{poza:stanga}
 
Data Journalism Awards 2013 şi-a anunţat câştigătorii săptămâna trecută, într-o ceremonie desfăşurată în l’Hôtel-de-Ville-ul parizian. “Macroscop”-ul Das Cloud, primul proiect de data journalism din România, a ajuns în semifinala ediţiei a doua a celei mai importante competiții la nivel mondial de data journalism, competiţie organizată de Global Editors Network, un ONG echivalent al unui veritabil club Bilderberg în domeniul media, dacă e să-i citeşti lista membrilor.
{citat:stanga:Necâștigarea unui premiu la Paris a fost cel mai bun eșec al Das Cloud de până acum.}
Din 380 de proiecte primite din întreaga lume, “Macroscop”-ul a fost inclus alături de alte 71 de proiecte din 19 țări pe o listă a celor care puteau spera la un premiu. Am fost singurul reprezentant al României care a ajuns în această etapă, într-o data-dispută în care am concurat cot la cot cu puternice grupuri media internaționale. La categoria în care am înscris “Macroscop”, Data-driven applications, ne-am luptat pentru atenția juriului cu BBC, Associated Press, Newsweek/The Daily Beast și Pro Publica.
 
Ne-am luptat şi … am pierdut în fața unor proiecte foarte bune, pe care vi le prezentăm după paragraful următor.
 
Şi pentru că sperăm să nu mai mergem singuri la ediţia de anul viitor a acestui concurs, organizată da data asta la Barcelona, am creat un grup pe Facebook pentru cei care vor să lucreze la proiecte de data journalism și care pot să contribuie în cadrul unuia cu skill-urile lor de programatori, designeri sau jurnaliști care descoperă povești în cifre.
 
 
 
1. DATA-DRIVEN APPLICATIONS 
 
Big Media: BBC (Marea Britanie) – The Great British Class Calculator
Proiectul celor de la BBC a pornit de la ideea că împărțirea clasică a oamenilor în societate pe cele 3 paliere, cei de sus, clasa de mijloc și clasa muncitoare e una depășită, care are nevoie de mai multe nuanțe.
O premisă care a stat la baza unui parteneriat cu un grup de sociologi de la mai multe universități britanice, concretizat în Great British Class Survey, un studiu desfăşurat pe un eşantion de 161.000 de persoane, cel mai mare făcut vreodată pe tema claselor sociale. Noul model a venit cu o împărțire pe 7 grupuri de sociale. După publicarea rezultatelor, cei de la BBC au construit o aplicație prin care oricine poate afla categoria în care se încadrează.
 

 
 
Small Media: We Do Data (Franța) – Le Pariteur
Cei de la We Do Data au avut o execuție foarte bună din punct de vedere vizual a unei propuneri de proiect venită de la un trust media francez. Le Pariteur îți arată cum te compari din punct de vedere al veniturilor cu persoane aflate în condiții profesionale similare sau apropiate, și scoate în evidență câteva discrepanțe cauzate de sex sau vârstă cu ajutorul datelor înregistrate de un institut francez de statistică.

 
2. DATA-JOURNALISM SECTION OR WEBSITE
 
Thomson Reuters (Canada) – Connected China
Nu poți vorbi de data-journalism fără Thomson Reuters, probabil cel mai mare deținător de date structurate din breasla jurnalistică. Dacă datele sunt noul petrol, canadienii sunt Exxon-ul industriei media. Timp de 18 luni, cei de la Thomson Reuters au săpat prin propriile baze de date și au reușit să facă un proiect gigant despre cea mai mare economie opacă a lumii, stabilind conexiuni între persoane și instituții din mediul politic, economic și militar al Chinei.

3. DATA-DRIVEN STORYTELLING
 
Big Media: The Guardian (USA) – Gay Rights in the US, State by State
Proiectul redacției americane a Guardian arată diferențele de drepturi ale homosexualilor, în funcție de statul în care locuiesc. Care sunt statele care permit căsătoriile gay? Care permit adopții? Cât de răspândite sunt discriminările la angajare sau în societate? Toate răspunsurile sunt cuprinse într-un infografic colorat și interactiv, cu 53.000 de share-uri pe Facebook, de care cei de la The Guardian pot fi mândri.

 
Small Media: Jean Abbiateci (freelancer), The Art Market for Dummies
Piața tranzacțiilor cu opere de artă a fost de 43 de miliarde de euro în 2012, mai mult decât valoarea tuturor biletelor de cinema vândute anul trecut sau decât întreaga industrie muzicală. Jurnalistul francez freelancer Jean Abbiateci a realizat un proiect interactiv prin care oricine își poate face o idee nu doar despre cum şi unde și-ar putea investi milionul de euro în artă, dar şi despre care sunt cele mai valoroase lucrări vândute în ultimii 3 ani. Și România are un record menționat aici, piesa lui Brâncuși Le premier cri, vândută cu 13,2 milioane de dolari. Proiectul freelancer-ului a câștigat și premiul de popularitate al competiției, obținut prin vot public.

 
4. DATA-DRIVEN INVESTIGATIONS
 
Big Media: La Nacion (Argentina) – Argentina’s Senate Expenses 2004-2013
Oriunde în lume e nevoie ca politicienii să aibă o activitate cât mai intensă, dar cei din Argentina au marcat o premieră: au descoperit secretul dedublării, astfel că pot fi prezenți în mai multe locuri în același timp. Proiectul celor de la La Nacion a structurat din pdf-urile postate pe site-urile instituțiilor publice informațiile oficiale despre activitatea curentă a politicienilor și a descoperit multe lucruri greu de explicat, dar ușor de înțeles.

 
Small Media: Media Wales (UK), Children in Care
O mică publicație locală arată într-un grafic interactiv cât de mare e nevoia în Ţara Galilor de îngrijitori pentru copii. Ba chiar sunt atât de puțini, încât o bună parte a copiilor sunt trimiși departe de locurile unde s-au născut.

1 comment

Comments are closed.